A little too much, a little too early

31 ian.

Citeam acum cateva zile o pagina de blog al carei continut m-a facut sa ma opresc pentru cateva zeci de minute si sa ma gandesc (voi pune linkul la final). Ideea a ceea ce era scris acolo m-a facut sa zambesc, dar totodata sa ma tem. Sa ma tem de faptul ca la 20 de ani nu am niciun gand legat de un viitor alaturi de persoana potrivita, perfecta pentru mine. Recent, am incercat sa ma conving ca nu exista o “jumatate” a mea, iar eu nu sunt “jumatatea” cuiva, dar e greu, in contextul in care eu ma simt pe jumatate goala, incompleta, si am convingerea ca cineva ma poate completa.
Ceea ce am citit a trezit in mine o altfel de constiinta a ceea ce as putea fi. Da, la 20 de ani te ocupi de facultate, de distractie, de prieteni si ti se pare ca esti invincibil, ca nimic rau nu ti se poate intampla in afara de picarea unui examen sau de conflictul cu un prieten. Dar cum ramane cu faptul ca nu observi cum trece timpul? Pentru ca, inevitabil, ne intoarcem mereu la timp, pe care nu il putem controla, dar de care putem profita. La 20 de ani totul se intampla prea repede si, oricat de “nemuritor” ti se pare ca esti, te trezesti la 26-28, ca femeie, ca facultatea se termina, cu putin noroc te angajezi si poaaate, reusesti sa faci ceva notabil in ceea ce priveste viata ta materiala. Adica, reusesti sa gasesti o stabilitate pentru care te zbati constant pentru a o pastra. Thing is, pe la 30 de ani corpul tau incepe sa se schimbe, ca femeie, si nu neaparat in bine. Apare fenomenul de “profaza suspendata”, iar tu, risti sa nasti copii…nu tocmai normali. Mi se pare nedrept faptul ca natura insasi ne impinge de la spate spre a ne atinge scopul pentru care noi, femeile, existam astazi. Iar timpul…ei bine, e doar un arbitru corupt care sufla in fluier cu mult inaintea deadline-ului.
Da, sfatul medicului e sa nasti inainte de 30. Si cum, cum sa faci asta daca tu esti singura? Esti singura pentru ca, citind prea mult, iti doresti barbatul perfect. Dar nu notiunea televizata de perfect, ci varianta ta proprie, conceputa de-a lungul vremii, incepand cu momentul in care, probabil, ai citit cartile surorilor Bronte…sau poate chiar mai devreme, cand iti citea mama Alba-ca-Zapada, cea salvata de print. Nu degeaba se spune ca ne cautam “printul”. Iti doresti barbatul cu care sa comunici fara cuvinte, cel care te priveste fara sa iti spuna nimic, pentru ca vede altceva in tine, catre care esti impinsa fara sa vrei, pentru ca asa ti-e scris, pentru ca el e cealalta piesa din puzzle-ul vietii tale.
Sau te complaci, renunti sa astepti sau sa cauti, fiindca ceasul ticaie si vrei o familie, vrei o familie si copii sanatosi, iar ceasul biologic isi bate joc de tine dupa 30 de ani, asa ca nu dispui de mult timp. In cazurile fericite, gasesti un om bun, care are grija de tine, cu care te casatoresti si iti intemeiezi familia mult dorita. Dar ramai tot goala, tot pe jumatate incompleta, si te intrebi pentru toata viata “cum ar fi fost daca…?”.
Mi-am dat seama ca putini si fericiti sunt cei care se potrivesc perfect si ajung sa se intalneasca si sa sfarseasca impreuna. Prea putini. Si mi se pare de-a dreptul morbid ca la 30 de ani cel tarziu sa renunti la tot ce ai visat vreodata si sa traiesti o viata plata, fara substrat emotional intens, fara o legatura profunda cu persoana alaturi de care ai decis sa iti petreci restul vietii…Si mai morbid mi se pare ca, dupa multi ani, pe neasteptate, sa iti intalnesti omul perfect. Iar atunci incepe calvarul…pentru ca atunci incepi sa fii nefericita. Realizezi ca ai trait o minciuna pe care ai trecut-o cu vederea, doar de dragul de a fi, iar in acel moment minciuna te pocneste nemilos peste fata si incepi sa devii dezorientata. Apare divortul, custodia impartita s.a.m.d.? Scenariu de film, cliseu, as zice…dar din pacate, societatea moderna e bazata pe asa ceva, pentru ca am crescut citind subtitrarile unor clisee. Te gandesti ca e nedrept fata de omul caruia i-ai promis, in fata lui Dumnezeu, ca o sa ii stai alaturi pana la sfarsitul vietii si, in acelasi timp, linistea ta interioara a zburat pe fereastra, fiindca sufletul vrea sa imparta energia lui cu o alta, careia ii apartine de drept. Ce faci?             Te minti in continuare ca esti fericita in contextul pe care singura ti l-ai creat sau arunci contextul la gunoi, esti egoista, ranesti oameni, si iti obtii fericirea. E o alegere imposibil de facut.
De asta ma tem, ca orice femeie care vrea mai mult de la ea si de la viata, ca orice femeie de bun simt careia nu i se pare normal sa se complaca in finaluri stereotipe, care cauta perfectiunea ei prin a altcuiva, pentru ca stie ca ea exista.
La sfarsit, cine e curajos, decide sa nu dea cu banul, ci chiar sa ramana singur. Decat o viata ce sta sub semnul incertitudinii si al banalului, mai bine o viata inecata in arta, in pasiuni, in regasirea de sine si dezvoltarea eului.
De asta ma tem…

http://florinpeblog.wordpress.com/2013/08/04/indragosteste-te-de-o-proasta/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: